Piata Universitatii

          Am crezut în tinerii care au susţinut zona liberă de comunism din Piaţa Universităţii. Erau dornici de libertate şi dreptate şi preţuiau valorile creştine. Aici era adevăratul spirit al revoluţiei care a biruit dictatura comunistă. Acest meeting de durată, cel mai lung din istorie, nonviolent,  neîntrerupt decât prin provocări şi manipulări, a devenit pentru scurt timp inima României în acel sfârşit de mileniu.Tinerii de la PNTCD s-au implicat moral in susţinerea acestui fenomen pe lângă cei de la Liga Studenţilor care erau organizatorii principali. Am mers de mai multe ori împreună cu Ioan Alexandru in Piaţă în perioada meetingului.Uneori era invitat la balcon să vorbească şi trebuia să trecem prin multe filtre făcute de studenţi pe holurile de la Filologie şi Geologie. Nu era usor sa ajungi să te adresezi  în această Piaţă unde s-a dat lupta finală hotărâtoare, începută la Timişoara, desăvârşită aici prin uriaşa jertfă asumată de bunăvoie, fără violenţă, a tineretului acestui neam. Acest spirit de jertfă l-a determinat pe Ioan Alexandru să înceapă demersurile pentru acordarea Premiului Nobel tineretului României. A discutat îndelung la Oslo motivul acestui demers  cu directorul prestigioasei Instituţii care i-a spus ca această solicitare este îndreptăţită şi posibilă, depinde în mare parte de cum vor evolua lucrurile. Sa nu se întâmple violenţe şi să nu se facă vărsare de sânge că Dumnezeu vrea pace şi dreptate.Tot in acest interval  Maica Tereza, laureata  Premiului Nobel pentru Pace a vizitat România. A scris în engleză cu mâna sa , următorul text pentru tineretul României care i l-a înmânat poetului să fie rostit la balcon :

 „Hristos a Înviat! Dumnezeul iubirii să vă binecuvânteze, tineret al României! Ferice de voi făcători de pace care prin nonviolenţă veţi cuceri inimile compatrioţilor voştri. Fericiţi făcătorii de pace că aceia fii lui Dumnezeu se vor chema!”

 Un alt om de seama al Europei, cunoscutul Fr. Roger , cel care a fost sufletul Taize-ului  a venit în Bucureşti în aceea perioadă şi s-a întâlnit cu Ioan Alexandru şi pr. Constantin Galeriui la Biserica Sf. Silvestru. Acolo am asistat la o discutie despre tinerii care au murit la revoluţie,  iar fr. Roge a spus la sfârşitul vizitei cam aşa: 

„Biserica din România ar trebui să-i canonizeze şi să-i treaca în rândul fericiţilor pe toţi tinerii ce s-au jertfit în decembrie în România. Orice ţară din Europa de i-ar avea ar cere această beatificare.Ei au murit cu flori şi cruciuliţe pe piept, au fost fără arme, au murit însetaţi după dreptate, au fost curaţi cu inima şi Predica de pe munte îi socoate fericiţi.”

  Am fost împreună cu poetul la teologul Dumitru Stăniloaie pentru a-l invita să vorbească  la balconul Universităţii zecilor de mii de suflete care se adunau tot mai mulţi seară de seară în zona liberă de comunism. Era bătrân si neputincios, nu a putut sa vină in Piaţa , insa a scris o scrisoare testament care sa fie citită de la balcon.Ne-am luat  rămas bun de la el şi soţia dumnealui. Era ultima întâlnire, nu după mult timp a plecat la cele veşnice. De acolo am revenit  la „golanii” din Universitate. Am aflat în Piaţă cu bucurie vestea de la Paris că Alexandru Paleologul, ambasadorul de atunci al  României în Franţa,  s-a declarat şi el „golan”. 

În seara de 15 mai 1990 a fost citit la balconul Universităţii testamentul bătrânului părinte teolog Dumitru Staniloaie în faţa zecilor de mii de oameni: 

 Domnul cel Înviat să fie cu voi , să vă susţină în viaţa cea nouă şi plină de veşnica nădejde  pe care ne-a câştigat-o cu viaţa Sa care a mers până la moarte.Va rog să fiţi tari şi uniţi în credinţa în El. Precum ne iubeşte El să-l iubim şi noi pe El şi să ne iubim unii pe alţii. Aşa va birui poporul nostru greutăţile prin care trece, aşa ne vom păstra ca un popor puternic şi ne vom impune lumii întregi , aşa ne vom păstra unitatea şi identitatea noastră spirituală ca neam românesc care avem ceva de dat lumii.Domnul Hristos să fie cu voi şi cu neamul nostru acum şi în vecii vecilor. Căci vor veni neamurile la judecată şi fiecare va aduce slave, noi sa nu ne micşorăm slava. Amin.”

În aceea noapte s-a cântat la lumina lumânărilor „Hristos a Înviat” şi s-au făcut rugăciuni, Piaţa Universităţii devenind o biserică uriaşă împodobită cu  icoana  Mântuitorului şi a Maicii Domnului cu Pruncul, sus pe umerii Universităţii sub cupola înstelată a cerului de vară iar balconul a devenit precum un amvon cosmic.Atunci s-a născut mai mult ca niciodată dorinţa în inima noastră ca acolo să se ridice o biserica de lemn, o săgeată de turlă din Maramures.A fost şi părintele Constatin Galeriu  în Piaţă să pecetluiască hotărârea mulţimilor aducând binecuvântarea.„Sa se ridice biserica” a fost zguduitoarea hotărâre a zecilor de mii de participanţi din acea noapte de veghe. Ce s-a întâmplat după aceasta este bine ştiut. Artizanii provocărilor şi manipulărilor au reuşit să deturneze scopul nobil al acestui meeting, sfârşind în barbarie şi violenţe care au făcut înconjurul lumii. 

 Silviu Despa    

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s