Invierea de Craciun

„Pentru învierea morţilor mă prigoniţi.” Apostolul Pavel

         Am fost împreună cu Poetul la Timisoara în 1990  înainte de Craciun pentru a comemora un an de la revoluţie.  Piaţa din faţa Operei era plină de mulţimea de oameni care ascultau mesajele liderilor politici invitaţi din toată ţara. Ioan Alexandru era de asemenea invitat. Stăteam în spatele lui in balconul Operei în momentul în care i s-a dat cuvântul. Vedeam peste umărul său mii de oameni jos, în stradă, şi Catedrala Metropolitană în faţă. Ioan a strigat cu voce tare :

„Hristos a înviat!”

şi în urmatoarea  secundă un uriaş răspuns a venit din piaţă

 ”Adevărat a înviat!”

Instantaneu mii de lumini din  ziare aprinse, lumânări şi brichete s-au înălţat din mulţimea de oameni. Crăciunul a devenit noaptea învierii. Era o seara a învierii pentru Timişoara.

În urmatoarele zile în Parlament, la Televiziuni şi în presă a fost batjocorit de către foştii comunişti că a zis „Hristos a înviat” în ajunul Crăciunului. A primit apoi insulte şi ameninţări prin telefon şi prin postă de la diverşi anonimi. Atunci a înţeles Ioan Alexandru ura cu care era urmărit Sfântul Pavel când striga în piaţă „pentru învierea morţilor mă prigoniţi”. Avea să  consemneze mai târziu:

„Pentru acest fapt al vestirii lui Iisus Hristos am fost blasfemiat şi mi s-a scris rânduri de ură ca acestea:

„Nu ne-ai arătat în ce carte de religie ai găsit scris că de Crăciun a înviat Hristos. Consider că fiind atins de morbul turbării, ar trebui să fii predat instituţiei medicale ce se ocupă de cei atinşi de această boală până ce dracul îşi va face datoria. Semnat , un grup de cetăţeni care ţin la liniştea ţării.”

 Am mai primit asemenea insulte, am fost înjurat cumplit la telefon, dar aceste rânduri mă onorează şi ştiu ce straturi adânci de întunerice demonice urlă prin aceste cuvinte la auzul mărturisirii învierii lui Iisus Hristos în faţa mulţimilor ce l-au ovaţionat acolo la Timişoara şi nicidecum să-i ofenseze într-un fel. Dacă ar fi vremile dictaturii cred că aş fi lapidat. Înţeleg ura cu care era urmărit Sfântul Pavel  cănd striga în piaţă: „Pentru învierea morţilor mă prigoniţi.”

Mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a arătat pe piele propie câtă ură zace în atei împotriva Lui. Cât de vinovaţi suntem că nu-l vestim pe Hristos, înviatul din morţi, fraţilor noştri.

 Iubite frate ce mi-ai scris aceste rânduri pline de ură îţi doresc bucuria şi pacea inimii mele datorită Învierii lui Iisus Hristos. Ştiu că ura ce vă stăpâneşte nu-i partea cea mai bună şi singura a inimii Dumneavoastră şi mă voi ruga pentru mântuirea Dumneavoastră, câţi sunteţi, dacă sunteţi mai mulţi ce mi-aţi scris aceste cuvinte îngrozitoare în felul lor. Nu numai că nu mă ating aceste ameninţări, dar o imensă milă mă cuprinde ştiind în ce lume trăiesc. Îmi pare rău că nu semnaţi scrisoarea  deşi vă spuneţi mulţi nici un nume nu onorează injuriile şi calomnia.

Vreau să mă rog mai precis pentru Dumneavoastră. Dacă mi-aţi fi trimis numele Dumneavoastră v-aş fi chiar recunoscător. Se vede că aţi semnat-o toţi această scrisoare şi aţi dat-o anonimă bătută la maşină pe hârtie de cel puţin două decenii pentru că vă este frică a fi recunoscuţi.

 Anonimatul urii şi asta este într-un fel un semn bun. Nu vă identificaţi întru totul cu ura ce vă animă împotriva celui ce a înviat din morţi şi a celor ce îi mărturisesc Învierea.

Ştiu că pot fi lovit oricând. M-am expus mărturisindu-i Învierea.

HRISTOS A ÎNVIAT!

Ştiţi că Serafim de Sarov, unul dintre marii sfinţi ai lumii moderne spunea zilnic oricui îi ieşea în cale:

„Hristos a înviat! Bucuria mea!”

 Chiar şi celor ce veniseră să-l omoare  lăsândul lat în chilie i-a întâmpinat astfel.

Hristos a înviat! Bucuria mea, vă răspund cu Sfântul Serafim, iubite frate autor al scrisorii blasfemiatoare.

Că sunt nebun de legat mi s-a spus cu douăzeci de ani în urmă şi totuşi trăiesc şi am scris după puteri de atunci o operă creştină de zece volume şi japonezii m-au invitat să vorbesc studenţilor lor şi mi-au încoronat opera şi cuvântul cu o frunză de aur, iar în America dintre vocile de cuvântători după revoluţie şi a mea a fost socotită printre cele mai bune , ovaţionată-n picioare, ieraţi-mă.

Eşti nebun Pavele”, îi spuneau Sfântului Pavel vorbind despre Iisus Hristos, Înviatul din morţi.

HRISTOS A ÎNVIAT!

Acum mă faceţi turbat, nu sunt nici primul, nici ultimul lovit cu astfel de cuvinte. Era cu neputinţă ştiind tot ce s-a întâmplat la Timişoara în faţa zecilor de mii adunaţi întru veşnica pomenire a celor junghiaţi în această piaţă să nu spun cel mai înălţător cuvânt din istorie. –Hristos a înviat!

 Şi inimile tuturor au răspuns : -Adevărat a înviat!

Pe ce şi-au întemeiat apostolii mărturisitori  cu toată fiinţa murind martiri mai toţi. Evangheliile ne-au lăsat mai multe dovezi toate la îndemâna noastră:

1 Mormântul gol

2Spusa femeilor

3Mărturia apostolilor Petru şi Ioan

4Mărturia îngerilor

5Mărturia ucenicilor de la Emaus

6Mărturia lui Toma

7Apariţiile lui Iisus Hristos însuşi, Înviatul din morţi, care sta la originea celorlalte.

A spune că a înviat Hristos odată pe an de Paşti cu ouă roşii şi mielul fript în cuptor, a te găti o singură dată pe an în haine noi să scoţi ochii săracilor cu avuţia straielor tale şi să spui „`stos a-înviat”,” `vărat c-a-nviat” acestea nu sunt Paştile şi Bucuria Învierii în vecii vecilor.

 A înviat Hristos fraţilor!, nu Paştile le celebrăm noi, ci învierea, Hristos a înviat din morţi, nu o smulgere dintr-o robie telurică şi intrarea într-o alta, ci izbăvirea de sub puterea păcatului şi a morţii dar mai presus  Bucuria de a fi de acum încolo împreună, cu Dumnezeul cel viu. Nu mai pleacă dintre noi devreme ce a înviat din morţi, rămâne cu noi, doar a şi spus-o:

„Iată Eu sunt cu voi până la sfârşitul veacurilor.”

Aceasta este uriaşa noutate, consolare şi mângâiere.” 

   Isultătorii  nu stiau că pentru Ioan Alexandru, Hristos era viu zi şi noapte în inima lui. Ei nu ştiau că pentru el, Crăciunul şi Pastele nu erau cutii pentru Hristos care se deschideau conform calendarului. Ei nu stiau că Învierea este luminatul evenimentul prin care toate celelate evenimente işi primesc şi ele interpretarea mântuitoare. Nu dupa mult timp  a scris  câteva zeci de pagini dedicate Învierii în care spunea: 

„Am un singur cuvânt de spus în acest neam, de fapt două : Hristos a înviat ! Sunt fericit că Dumnezeu m-a adus pe lume prin veacuri din daco-romanii creştini ai Transilvaniei şi de doua mii de ani mă tot pregăteşte Duhul Sfânt să pot spune exact în această duminică, în cel mai mareţ oraş al vieţii mele Timişoara aceste cuvinte teribile care au schimbat soarta omenirii:

– Hristos a înviat!”

 Despre Învierea Domnului a scris şi vorbit la cursuri sau în alte împrejurări ca un martor, intrând în pielea apostolilor şi a celor care l-au văzut şi auzit în carne şi oase după arătarea transfigurată de după moartea şi învierea Sa .

 Îmi amintesc cum explica la curs temeiurile proclamării Învierii lui Iisus Hristos ca cea mai de seamă faptă în istoria omenirii, pornind de la cele mai vechi texte pe care le păstrează cărţile sfinte. În acelaşi timp ne punea în faţa ochilor un album cu celebra pictura a lui Grunwalt şi  spunea : 

 “Miliardele de celule photo care sunt în ochii pământenilor au fost străpunse de Învierea lui Iisus Hristos şi au putut să scoată din fântânile aducerii aminte ale privirii imagini ca acestea (Învierea de Grunwalt).

 Ca şi cum ochii lui Grunwalt dupa 1500 de ani ar fi văzut arătania care a apărut lui Petru şi celorlalţi. În adâncul miliardelor de celule ale ochilor noştri se află imaginea Învierii lui Iisus Hristos cea reală şi istorică care ne însoţeşte de la leagan la mormânt pe fiecare dintre noi şi care transpare în speranţele noastre, în visele noastre, în trezirile noastre la viaţă. 

Aflăm despre Înviere pe calea văzului dar mai ales pe cea a cuvântului, prin auz, iar prin minte se face înţeleasa Scriptura. Este Logosul care pătrunde prin auz şi zdrobeşte inima şi arde ca foc ce nu se mistuie, vestind până la sfârşitul veacurilor acest eveniment. Acestea două simţuri, văzul şi auzul , s-au unit să celebreze , să jubileze în inima noastră bucuria bucuriilor, sărbătoarea sărbătorilor şi să spună cu certitudine :

“Da ,suntem martorii Învierii Lui , slava ca a Unuia născut din Tatăl, plin de har şi adevăr!

 Ioan Alexandru vorbea ca un martor ocular, nu ca unul care doar a auzit sau a citit. Eu cred  ca a avut un har şi dar special de la Dumnezeu să poată vedea cele nevăzute ca printr-o oglindă întunecată cum spune Sfântul Pavel, şi să le poată mărturisii  în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. După toată opera sa scrisă, rostită şi vieţuită în harul Domnului nu şi-a mai dorit decât un singur lucru pe care îl spune în preziua morţii sale la Bonn în patul de suferinţă:

să-L văd în mod deplin şi desăvârşit pe Hristos.” 

Pentru Ioan Alexandru Învierea era pasiunea vieţii sale. Avea aceiaşi convingere cu Apostolul Pavel când a zis:

„una stiu, alerg sa-l gasesc pe Hristos si puterea invierii Lui”

A încercat să pătrundă mai mult decât este omeneşte posibil în înţelesul şi semnificaţia Învierii traind precum  „crucea spre inviere” cum a spus Pr.Constantin Galeriu. A vestit intr-un fel sau altul invierea in toate ocaziile ivite de a se manifesta public:

„Hristos, prin Înviere a adus în natura noastră umană ceea ce nimeni nu a adus până la El. Mulţi au adus suferinţă înainte şi după El. Noi toţi trecem mai devreme sau mai târziu prin suferinţă şi moarte. Hristos însuşi a suferit toate durerile noastre dar mai mult decât atât a adus ceva nou pentru noi ,a adus Învierea ca ceva după care suspină toată făptura.” 

Poetul a văzut Creştinismul ca o mare aventură a omului cu Dumnezeu care a schimbat cursul istoriei şi poate schimba cursul fiecărei vieţi spre mântuirea pe care Hristos a săvârşit-o. În vârtejul  unei  asemenea aventuri, în care nu a fost loc de plictiseală, m-am simţit în aceşti ani petrecuţi împreună cu Ioan Alexandru.

A consemnat Silviu Despa

Anunțuri