Parintele Petroniu

Ioan Alexandru ştia că în istorie Biserica a avut şi are nevoie să trăiască zguduiri existenţiale ca să renască şi reactualizeze chipul lui Hristos.

În Ianuarie 1990 am fost  împreună la casa parohială de la biserica Sf. Silvestru la pr. Constantin Galeriu. Biserica Ortodoxă era într-o mare criză. Patriarhul Teoctist era  contestat şi i s-a cerut plecarea de pe scaunul Patriarhal la mânăstire. După multe dezbateri gândul celor doi mari oameni ai spiritului s-a îndreptat la Părintele Petroniu din Muntele Athos ca posibil Patriarh al Bisericii Ortodoxe din Romania.

La sfârşitul acestor dezbateri poetul a scris o scrisoare de prezentare şi de chemare către părintele Petroniu de la schitul Prodromul din Muntele Athos care de altfel am şi publicat-o in revista Renaşterea : 

„Îl văd pe parintele Petroniu în strana de miază zi a Bisericii Sihăstriei în timpul miezonopticilor înconjurat de monahi cântând troparele şi imnele fără seaman ale tradiţiei noastre bizantine. Sufletul Domniei Sale de monah strunit prin cele trei voturi : sărăcia, ascultarea şi castitatea mai cunoaşte o nevoinţă, cea a stingerii sinelui, prin cântare şi contopire în melosul comun al celorlalţi. A te contopi fără urmă în cântarea celorlalţi, a-ţi stăpânii vocea, firea, cuvintele, darul natural a-l trece prin focul transfigurator al spiritului aceasta este o lucrare anevoioasă şi cea mai grea pentru că ea cere acel dar al darurilor: deosebirea duhurilor – eliminarea celor ce nu au plăcut lui Dumnezeu şi nu pot zidii pe oameni.

 Parintele Petroniu cunăscător desăvârşit prin scoala înaltă a muzicii bizantine împreună cu soborul de monahi de la Sihăstria erau în acei ani cu peste un deceniu şi jumătate în urmă alături de Cleopa, Paisie şi Ioail. Duhovnici vestiţi, stâlpi de foc ce iradiau lumina nevăzută, bucuria şi pacea de negrăit.

Ei sunt aşa, sporind în virtute şi astăzi, acolo la Sihăstria. Părintele Petroniu la un moment dat s-a adâncit în sihăstria cealaltă a sufletului nostru care este Muntele Athos. Acolo a renăscut schitul Prodromul dimpreună cu alţi monahi mai tineri şi mai vârsnici, iar faima cea bună a numelui dumisale s-a întins în toată Grecia şi în multe ţări europene. În aceste zile grele pentru noi toţi mă gândesc şi eu  la preacuvioşia sa Părintele Petroniu.

 Aş îndrăzni să-i spun câtă nevoie avem acum cu toţi, fii Bisericii, de pacea inimii Dumisale, cât am dori să vină aici între noi să ne mângâie cu înţelepciunea, blândeţea şi cutezanţa spiritului ce-i stăpâneşte cinstita bătrâneţe.

 Lăsaţi pentru o vreme Taborul, iubite Parinte Petroniu şi pogorâţi printre holdele Bărăganului, cu evlavia Dumneavoastră şi cu aura lacrimii ce vă învăluie bunătatea inimii!

Binecuvantaţi şi mă iertaţi preacuvioase iubite părinte Petroniu. Al Dumneavostră, Ioan Alexandru 18 ianuarie 1990 „  

A consemnat Silviu Despa